Reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor de mediu s-au reunit într-un grup de lucru privind promovarea achizițiilor verzi

Luni, 14 martie, Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit (CLNR) a organizat cea de-a doua întâlnire a grupului de lucru privind promovarea achizițiilor sociale și de mediu. Reuniunea, la care au participat 33 de persoane, reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ANAP, Curtea de Conturi, altor autorități publice, organizațiilor non-guvernamentale și coalițiilor din domeniile social și mediu, întreprinderilor sociale și unităților protejate, face parte dintr-o serie de astfel de evenimente de consultare ce au ca scop realizarea unui Ghid privind achizițiile cu clauze sociale și de mediu. Întâlnirea de luni s-a concentrat pe tema achizițiilor verzi.

În cadrul evenimentului au fost discutate o serie de modele de clauze de mediu ce pot fi utilizate în procesul achizițiilor publice pentru anumite lucrări, servicii sau produse: clădiri, lucrări de infrastructură rutieră și feroviară, hârtie, papetărie, mobilier pentru birouri și pentru copii, computere, tablete și telefoane mobile, hrană sănătoasă pentru cantinele grădinițelor, școlilor, spitalelor sau centrelor sociale etc.

 

Alin Izvoran, expert achiziții publice la  CLNR, a adus în discuție și câteva modalități prin care instituțiile publice cu atribuții în domeniu pot sprijini realizarea și implementarea clauzelor de mediu în procedurile de achiziții publice. Astfel, una dintre recomandările adresate ministerelor privește dezvoltarea de ghiduri și instrucțiuni. În ceea ce privește SEAP, acesta ar trebui să includă o secțiune dedicată achizițiilor verzi. Un alt exemplu a fost cel al ROMSILVA, care ar putea dezvolta ghiduri, instrucțiuni, notificări privind posibilitatea realizării unor proiecte de împădurire cu puieți forestieri.

Coordonatorul activității de cercetare al  CLNR, Claudia Petrescu, a prezentat concluziile cercetării cu privire la achizițiile de mediu în sectorul public și propunerile de politică publică pentru încurajarea acestora. Raportul de politică publică: Achiziții cu impact social și de mediu poate fi consultat AICI.

Prima întâlnire a grupului de lucru pentru realizarea Ghidului privind achizițiile sociale și de mediu a avut loc pe 15 decembrie, iar următoarea va avea loc pe 30 martie.

Eveniment organizat în cadrul proiectului Achiziții cu impact social și de mediu.

Proiect derulat de Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org„Lucrăm împreună pentru o Europă verdecompetitivă și incluzivă”.



Lasă un răspuns